
Începând cu sfârșitul lunii decembrie, toată luna ianuarie și câteva zile din februarie, în calendarul nostru bisericesc sunt pomeniți, la rând, aproape toți marii Cuvioși Părinți ai Patericului: Antonie, Teodosie, Pavel Tebeul, Ioan Colibașul, Isidor Pelusiotul, Sinchitiglia, Eftimie, Macarie și ceilalți.
Pentru acest motiv, ne-am gândit să le dedicăm un articol, povestindu-vă despre viața lor zilnică, despre rolul și locul rucodeliei și, mai ales, ce fel de muncă săvârșeau aceștia. Ei viețuiau în unire neîntreruptă cu Dumnezeu, nefiind interesați de toate celelalte. Dar cum se producea această unire neîntreruptă?
Avva Isaia ne spune că, atunci când stă în chilia sa, călugărul trebuie să aibă grijă de cele trei lucruri: ”meditarea”, rugăciunea și lucrul mâinilor. În scrieri sunt pomeniți câțiva părinți care doar se rugau, dar făceau aceasta din anumite motive binecuvântate, nu din lene. Astfel, despre Avva Apollo din Sketis aflăm că patrecea doar rugându-se pentru a recupera cei patruzeci de ani petrecuți fără rugăciune. În rest, majoritatea părinților săvârșeau lucrul ca asigurare a existenței și sursă de milostenie pentru săraci și străini. Unii lucrau nu pentru că aveau nevoie, ci pentru a nu trândăvi, sau pentru a împlini programul zilnic de asceză, adică pentru a avea de unde să se ridice la rugăciune.
Avva Antonie, într-un moment de ispite și deznădejde în deșertul în care locuia, se roagă ca Dumnezeu să-i arate ce să facă. Vede atunci pe cineva ca și el șezând și împletind o funie, apoi iarăși sculându-se la rugăciune – acesta era îngerul Domnului, trimis spre ridicarea și întărirea lui Antonie. Iar îngerul i-a zis: ”fă așa și te mântuiești”. Această regulă a urmat-o Avva până la sfârșitul său și a predat-o mai departe ucenicilor săi ca dreptare de viețuire. De remarcat este faptul că Avva Antonie împletea funie și înainte de această viziune, nu stătea nicidecum degeaba; îngerul însă îi arată că, pentru a se mântui, din când în când trebuie să se ridice la rugăciune, întrerupând munca, chiar dacă și în timpul muncii se roagă.
Ce era împletitul funiei, ce se făcea cu ea? Ei bine, în general, muncile, sau rucodeliile monahilor se făceau din materia primă ce se găsea din abundență în deșertul Sketis, lângă mlaștini: trestii, stuf și ramuri de palmier. Acestea erau culese și lăsate la uscat în chilie, apoi tăiate și împletite. Iar de aici, începeau adevărate tehnici de utilizare a lor: coșuri, panere, rogojini sau chingi pentru animalele de povară. Această meserie era cea mai întâlnită și fusese primită ca moștenire de la Avva Pahomie cel Mare, care la rândul său o învățase de la povățuitorul său, Palamon. Împletirea rogojinilor era cea mai anevoioasă: dacă într-o zi unii bătrâni puteau face chiar trei coșuri, ei bine, o singură rogojină era gata în trei zile.
Alți anahoreți se îndeletniceau cu țesutul inului, împletirea plaselor pentru pescuit și vânătoare sau pregătirea papirusului. Cea din urmă însă, era o îndeletnicire mai rară pentru că era mai delicată.
Un grup aparte de monahi se ocupa cu caligrafia, aceasta era considerată o ascultare care duce la mândrie și pentru asta, nevoitorul trebuia să fie cu luare aminte și cu inima smerită.
Pentru rugăciunile lor, Doamne Iisuse Hristose, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pre noi!
Material pregătit cu ajutorul lucrării Viața cotidiană a Părinților deșertului în Egiptul secolului IV,
Lucien Regnault, Deisis, Sibiu, 2004