În Sâmbăta Mare dorim să vă punem la inimă câteva sfaturi ale Părintelui Mărturisitor Constantin Sârbu despre cum să facem milostenie şi câteva pilde din viaţa sa; toate acestea ne-au ajutat şi pe noi să pregătim un coşuleţ pentru pomana din noaptea de Înviere.
Toate zilele Parintelui Sarbu au fost numai stradanie de a-i invata pe oameni, de la lucrurile inaltepana la cele mici: cum sa se comporte in tramvai si autobuz, sa cedeze locul, sa nu se impinga, etc; cum sa se cunoasca credinciosii din biserica, sa se imprieteneasca, sa fie ca intr-o familie; cum sa se gandeasca fiecare la cel de alaturi: sa stie ca scaunul nu e facut sa stea geanta pe el, iar cine poate, sa se scoale si sa dea locul si altuia, care poate si el e obosit; cand se aduce o hainuta pentru a fi data cuiva, sa fie frumos aranjata, curata, calcata, cu ceva atragator langa ea, etc.
Parintele insista asupra faptului ca viata crestina este viata de obste. Sfantul Ioan Gura de Aur spune limpede: „Cine nu a lucrat pentru ridicarea si mantuirea aproapelui, nu se poate mantui pe sine”.La Judecata vom merge cu totii, de mana si vom fi intrebati ce am facut pentru cel de alaturi. Vom fi judecati nu atat pentru raul pe care l-am facut, cat pentru binele pe care am neglijat sa-l facem.
Parintele ne invata sa fim ordonati, sa nu traim cu mintea imprastiata, nici sa pierdem vremea, caci timpul este scurt.
Parintele Sarbu se ducea in toate partile unde prezenta lui era binefacatoare: in case modeste cu oameni suferinzi, prin camine de batrani, peste tot. E uimitor cum gasea timp pentru toti!
Odata, intr-o duminica dupa-amiaza, in loc sa ma duc pe la spitale, cum faceam de obicei, m-am dus, nu mai stiu de ce, la biserica. L-am vazut de departe pe Parintele Sarbu tragand dupa el un carut mic cu roate pe care il avea. De obicei punea in el de toate. Acum se ferea, caci avea in el pachete. Eu nu m-am aratat, m-am ascuns. Parintele s-a dus la o curte de pe langa biserica, a deschis poarta si a pus toate pachetele acolo. Apoi a inchis poarta si a plecat. Asta facea el in fiecare duminica dupa-amiaza!
In zilele randuite de Biserica pentru pomenirea mortilor, Parintele amintea intotdeauna sa se aduca prinoase (pomana), pe care le ducea apoi la cele mai sarace camine de batrani; ne atragea atentia sa dam ce este mai bun, mai ales, mai frumos si darul sa fie frumos ambalat, cu ceva deosebit in pachetel, totul din cea mai mare dragoste pentru cel plecat;caci e mare pacat -spunea – sa dai de pomana ceea ce-ti prisoseste sau ca si cum ai arunca!
La sarbatorile mari – la Pasti, la Craciun, la Rusalii – mergeam in prima zi la azilul de la Ciolpani, mai oropsit (sarman), care, fiind in afara Bucurestiului, pe soseaua Ploiesti, nu primea ajutoare, conditiile de viata ale batranilor fiind mult mai grele. Uneori mergeam chiar cu 3 masini. Erau incarcate cu oale cu mancare calda, cu haine, cu pachete pentru fiecare, continand vase: cani, farfurioare, castroane emailate, tacamuri, etc. Parintele se interesa dinainte de numarul batranilor aflati la azil, incat stiam numarul pachetelor ce trebuiau facute. Unii dintre batranii de la azil impleteau, crosetau, lucrau sacose din ata pescareasca. Pe aceastea le vindeam la biserica noastra si banii ii duceam celor care le-au lucrat.
Parintele ne sfatuia ca atunci cand facem pomana sa nu impartim intre noi, ci sa dam celor care nu au, celor lipsiti. Zicea:
– Acolo unde locuiesti, nu e vreun batran bolnav, care nu are pe nimeni? Tu, care te numesti crestin, te-ai dus la usa lui sa-l intrebi daca nu are nevoie de paine, de lapte, de medicamente?! Cred ca nu! Bine ca ai tu de toate, bine ca se strica mancarea in frigider, bine ca ti-e sifonierul plin de haine, altul neavand nici ciorapi! Si te numesti crestin si tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugaciunea ta! Cand mergi la biserica, daca intalnesti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunta la Sfanta Liturghie si mergi de ingrijeste pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica si vezi ca nu obosesc a te invata, tu sa fii lumina in casa ta, in inima ta, sa nu dai prilej celor din jur sa spuna ca degeaba mergi la biserica, pentru ca ai aceeasi comportare cu cei care nu merg.
Ne invata sa nu mancam mult, sa fim cumpatati, sa taiem din mancarea noastra si sa dam altuia. Daca saturi pe altul – zicea – te satura si pe tine Dumnezeu, pentru ca l-ai saturat pe acela.
din cartea Un mare mărturisitor creştin, Preotul Constantin Sârbu, Ed. Lucman – Biserica Sapienţei, din mărturia Doamnei Matilda Mircea
Iar noi am pregătit un coşuleţ cu pască, cozonac, ouă roşii, vin şi mai multe feluri de dulciuri. Toate acestea se vor împărţi credincioşilor, după Sfânta Liturghie de Înviere.
În coşuleţ este bine să punem şi o lumânare, pe care să o dăm de pomana cu unul dintre pacheţele.
Flori nu am avut, dar ideal ar fi să împodobiţi coşul şi cu bucheţele de flori (de preferinţă micuţe, cum sunt lăcrămioarele) pe care să le împărţiţi împreună cu mâncarea.
Coşul de Paşti are ca scop pomenirea morţilor dar este dus la biserică şi ca dezlegare a postului: produsele sunt binecuvântate pentru a putea fi consumate de creştini.
Este bine să dăm de pomană şi icoane mai mari sau simple iconiţe de plastic; astfel se va evidenţia în numele Cui de face acest gest: în numele lui Hristos, Învierea şi Dragostea noastră!
În coş se pot pune şi alte alimente: preparate din carne sau peşte (dacă binecuvântarea se face într-o mănăstire), brânză, pâine, fructe.
Noi ne-am limitat la acestea, pentru că sunt cele mai aşteptate de cei mici şi de cei mari în ziua de Paşti!
Să ne învrednicească Domnul de Sfânta Sa Înviere, să ne sporească credinţa şi să ne facă milostivi, în zilele mari, dar nu doar în acestea!
Deunăzi am întâlnit o bătrânică foarte neputincioasă (95 de ani) ce ne povestea că nepotul ei, deşi stă la distanţă de o staţie, vine doar la sărbători şi-i aduce câteva sarmale. Şi bătrânica se întreba: “oare el crede că eu mănânc doar la Paşti şi Crăciun …?”
Să cugetăm, în aceste zile de sărbătoare şi belşug pentru noi, la cuvintele bătrânei …
Actualizare …
pentru că ne-am speriat de ploaie, am reorganizat coşuleţul, formând pacheţele (protejand mâncarea)
… am pus şi flori, şi am arajnat şi lumânările pentru Înviere!
