Dragi prieteni, astăzi vom încerca să vedem ce altă rugăciune, relativă la lucrul mâinilor (sau muncă în general), ne oferă Biserica în această perioadă şi cum trebuie ea înţeleasă.
Doamne şi stăpânul vieţii mele.
Duhul trândăviei (nelucrării) (argia), al grijii de multe (periergia), al iubirii de stăpânire (philarchia) şi al grăirii în deşert (argologia), nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei (sophrosyne), al gândului smerit (tapeinophrosyne), al răbdării (hypomone) şi al dragostei (agape), dăruieşte-l mie, slugii Tale.
Aşa Doamne, Împărate, ajută-mă să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în veci. Amin.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este supranumită de către Părintele Alexander Schmemann “rugăciunea Postului Mare”, deoarece se rosteşte la sfârşitul fiecărei laude, începând din lunea Săptămânii I, până în miercurea Săptămânii Patimilor (cu excepţia sâmbetelor şi duminicilor, care au caracter liturgic festiv), precum şi miercurea şi vinerea Săptămânii lăsatului sec de brânză, însoţită de metanii.
Această rugăciune rezumă în chip admirabil întreg programul duhovnicesc al Postului Mare, articulând în trei grupuri de cereri principalii termeni ai vocabularului duhovnicesc. În primul grup cereri negative, în cel de-al doilea cereri pozitive şi “păstrătoare” ale stării dobândite, în cel de-al treilea grup.
Dar care este începutul acestei frumoase rugăciuni şi care este legătura sa cu noi?
Argia, trândăvia sau nelucrarea desemnează patima (sau demonul) ce se opune efortului ascetic (ponos). Sfântul Ioan Scărarul o distinge de păcat, care e călcarea poruncii, şi de neglijenţă sau nepăsare (ameleia), şi, prin urmare ea constă în a nu începe osteneala duhovnicească cerută în timpul Postului Mare.
“Trândăvia e moartea şi surparea sufletului”, afirmă în acelaşi sens avva Ammonas.
“Odihna şi trândăvia sunt pierzania sufletului şi pot vătăma mai mult decât demonii”, spune Sfântul Isaac Sirul.
Astfel, vedem că în fruntea “rugăciunii Postului Mare” este pusă o cerere de a fi izbăviţi de această patimă, care este obârşia şi începutul tuturor relelor.
La Petru Damaschinul ea este între primele patimi: lipsa de minte produce nepăsarea, aceasta duce la trândăvie, care naşte uitarea, care duce la iubirea de sine, iubirea de plăcere, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, producând risipirea în griji, necunoaşterea darurilor dumnezeieşti şi a greşelilor proprii, căreia îi urmează cele 8 gânduri ale răutăţii, pe care se altoiesc toate păcatele. Ea este obârşia risipirii, pe care o exprimă noţiunea de periergia, “curiozitate”. Sfântul Apostol Pavel afirmă şi el unirea intimă dintre aceste două patimi (2 Tes 3, 11, Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind), iar Sfântul Isaac Sirul le consideră drept două cauze ale temutei akedia (lene duhovnicească): Akedia vine dintr-o înfumurare a gândului, iar aceasta vine din lenevirea în osteneli şi citire şi din întâlnirile deşarte.
În acelaşi sens cu Sfântul Isaac, cuvântul avvei Ioan Casian corespunde întru totul rugăciunii Sfântului Efrem, stabilind înşiruirea: din lenevie vine curiozitatea, din curiozitate tulburarea, iar din tulburare toate relele!
Sfinţii nu se referă vedem doar la trândăvia trupească, pe care trebuie să o evităm pentru simplul fapt de a ne procura hrană şi cele necesare vieţii, ci şi la nelucrarea poruncilor, începând cu prima: porunca dragostei.
Sursa: Triodul explicat, Ierom. Makarios Simonopetritul, Deisis, Sibiu, 2008
(în imagine, Fată cu zestrea ei, Nicolae Grigorescu)
Aşadar, în timpul Postului Mare şi nu numai, să ia Domnul de la noi duhul trândăviei, să facem fiecare datoria noastră şi o lucrare sufletească binecuvântată!
