Hristos a înviat, iubiți prieteni! Vă întrebați de ce apare mereu Sfântul Nectarie în centrul rucodeliilor noastre? Pentru că este ocrotitorul nostru! Ideea semnelor de carte cu flori preste și cu citate duhovnicești precum și a celorlalte obiecte lucrate manual, care transmit un mesaj misionar, a venit tocmai de la bătrânelul sfânt. Citind acum câțiva …
Rucodelia
Locația unde se vor desfășura atelierele de creație
Hristos a înviat! Avem marea bucurie de a vă oferi imagini cu locația unde au loc atelierele de creație pentru copii. Curtea este spațioasă și amenajată conform nevoilor celor mici. Ambianța este veselă, menită să destindă orice spirit 🙂 Măsuțele de lucru sunt adaptate activităților cu copiii. Undeva în spate avem și puișori :). …
Slujba Învierii la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti – Rucodelia promovează România
Hristos a înviat! Începând cu noaptea de Înviere, Rucodelia şi-a propus să iniţieze o campanie de promovare a României, cu valorile sale tradiţionale şi creştine! Bogăţiile noastre, ale românilor, sunt oamenii, iar ei formează Biserica, comunităţile, satele şi oraşele, ei sunt păstrătorii tradiţiilor şi continuatorii obiceiurilor străbune. În noaptea de Înviere am pornit către Mănăstirea …
Pregătirea coşuleţului de Paşti
În Sâmbăta Mare dorim să vă punem la inimă câteva sfaturi ale Părintelui Mărturisitor Constantin Sârbu despre cum să facem milostenie şi câteva pilde din viaţa sa; toate acestea ne-au ajutat şi pe noi să pregătim un coşuleţ pentru pomana din noaptea de Înviere. Toate zilele Parintelui Sarbu au fost numai stradanie de a-i invata …
Rucodelia înroşirii ouălor
În Sfânta şi Marea Joi ştim, din tradiţia populară, că se înroşesc ouăle pentru pomana şi masa de Sfintele Paşti. Acestea sunt amintirea celor aduse de Maica Domnului la picioarele Sfintei Cruci, unde Îl plângea pe Domnul Hristos. Ouăle din coşuleţul Preacuratei s-au înroşit de sângele lui Hristos, din acest motiv, este bine să nu …
Târg de Florii şi ateliere de creaţie la Biserica Sfântul Dumitru Poştă
Suntem entuziaşti să vă prezentăm astăzi, în prag de sărbători, o iniţiativă minunată a unor rucodelieri de seamă! Acesta dorim să fie cadoul nostru de Florii … pentru voi. Biserica Sfântul Dumitru Poştă organizează în ziua de Florii un Târg cu vânzare. Produsele expuse sunt creaţii (exacutate în cadrul a trei ateliere) ale unor enoriaşi, prieteni …
Pictură icoane pe sticlă pentru copii
Rucodelia are bucuria de a vă invita să vă înscrieţi copilaşii la noul său atelier de creaţie! Începând din luna aprilie 2014, organizăm cursuri de Pictură pe sticlă în fiecare sâmbătă dimineaţa (0rele 9:30-11:30) şi duminică după-masă (orele 14:00-16:00). Cursurile sunt gândite pentru grupa de vârstă 6-13 ani şi se vor desfăşura într-o ambianţă veselă şi …
Rucodelia copiilor faţă de părinţi
Azi, de ziua mamei creştine, vrem să vă punem la inimă câteva îndemnuri ale Părintelui Constantin Sârbu cu privire la cinstirea părinţilor după trup: “– Duceţi flori mamelor voastre cât sunt în viaţă. Nu aşteptaţi să le duceţi flori la mormânt, unde nu mai folosesc! O spunea cu sufletul sfâşiat de durerea de a fi fost …
Rucodelia Maicii Domnului
Pentru că marţi este unul dintre frumoasele praznice ale Maicii Domnului, Bunavestire, vrem să vă punem la inimă un scurt fragment din Vieţile Sfinţilor despre lucrul mâinilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca pildă pentru fiecare creştin în a preţui munca şi valoarea rucodeliei. “Deci în locaşul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, …
Ajutaţi Rucodelia să crească
Dragi prieteni, vă rugăm, ajutaţi Rucodelia să crească! Primul nostru scop este de a crea metaniere lucrate cu rugaciune pentru Rugaciunea Inimii, o rugaciune ce poate fi poarta fiecaruia catre Raiul din sine. Al doilea scop este de a crea produse unicat, pe placul fiecaruia, produse lucrate cu tot sufletul impreuna cu cel ce comanda …









