Showing: 151 - 160 of 194 RESULTS
FelicităriÎnsemne

Felicitări vesele pentru Sfintele Paşti!

Ia te uită ce minunăţii de felicitări au făurit rucodelierii noştri! Iepuraşi, ouă, floricele, toate însoţite de Sfânta Cruce, de mesajul Învierii şi de un însemn al lui Hristos. Ce este special la acestea?! Aşa cum v-am obişnuit, mesajele Învierii sunt scrise şi în limbi străine, poate vă gândiţi să trimiteţi gânduri bune şi celor …

Articole

Rucodelia copiilor faţă de părinţi

Azi, de ziua mamei creştine, vrem să vă punem la inimă câteva îndemnuri ale Părintelui Constantin Sârbu cu privire la cinstirea părinţilor după trup: “– Duceţi flori mamelor voastre cât sunt în viaţă. Nu aşteptaţi să le duceţi flori la mormânt, unde nu mai folosesc! O spunea cu sufletul sfâşiat de durerea de a fi fost …

De PereteIcoanePictură

Icoane naive pe sticlă

Se anunţă pentru mâine vreme închisă şi mohorâtă în toată ţara … pe alocuri ploaie. Să nu daţi vina pe noi, pentru vremea de afară, când veţi vedea că astăzi vă prezentăm două icoane care trimit cu gândul la vremea închisă 🙂 Aici avem o reproducere a unei icoane din zona Făgăraş (Olt), din prima …

Articole

Rucodelia Maicii Domnului

Pentru că marţi este unul dintre frumoasele praznice ale Maicii Domnului, Bunavestire, vrem să vă punem la inimă un scurt fragment din Vieţile Sfinţilor despre lucrul mâinilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca pildă pentru fiecare creştin în a preţui munca şi valoarea rucodeliei. “Deci în locaşul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, …

ArticoleSemnificaţie

Ajutaţi Rucodelia să crească

Dragi prieteni, vă rugăm, ajutaţi Rucodelia să crească! Primul nostru scop este de a crea metaniere lucrate cu rugaciune pentru Rugaciunea Inimii, o rugaciune ce poate fi poarta fiecaruia catre Raiul din sine. Al doilea scop este de a crea  produse unicat, pe placul fiecaruia, produse lucrate cu tot sufletul impreuna cu cel ce comanda …