Atelierul de pictură – Cursuri pentru copii și adulți

Pe tot parcursul anului, atelierul nostru din București, zona Unirii, oferă cursuri de pictura icoanei în stil bizantin atât pentru copii cât și pentru adulți. iar pe timpul verii, se organizează tabere de pictura pe meleagurile Romaniei, în locuri pline de tradiție și frumusețe. Împletirea picturii icoanei cu o atmosfera tradițională, amplifică dăruirea sufletească în lucru pentru realizarea icoanei. 2017 Anul …

Tabere de pictură

2017 Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti Tabere de pictura icoanelor pe lemn în tehnica bizantină La sfârșitul fiecărei tabere-curs, participanții rămân cu o icoană pe lemn pictată. Îndrumatorul taberei-curs este Ruxandra Lăcătuș, pictor iconar, cu o experiență în domeniu de peste 10 ani. Atât taberele-curs cât și cursurile desfășurate la …

Pirogravuri Sfântul Nicolae

Dragi prieteni, Căldura razelor de soare din ultimile zile m-a determinat să încerc o nouă tehnică, pirogravura, astfel mi-a venit în gând de a realiza un tablou religios cu Sfântul Nicolae. Rama este realizată tot prin pirogravură cu prima parte din Condacul 13 al Acatistului Sfântului Nicolae, “O, preaminunate parinte Nicolae, plangem si alergam catre …

Icoane pictate manual

Dragi prieteni ai siteului nostru, avem plăcerea de a vă oferi câteva icoane pictate manual, cu ajutorului Harului lui Dumnezeu, pentru mijlocirea rugăciunilor   Icoanele sunt pictate manual, cu pigmenți și emulsie de ou, pe lemn de tei tratat cu grund și întărit cu traverse pentru durabilitate.     Aureolele Maicii Domnului, Mântuitorului si Nașterea …

Duminica Ortodoxiei, biruința icoanei

Dragi prieteni, vă scriem câte ceva despre Duminica Ortodoxiei, a biruinței și a icoanelor, dorindu-vă să fiți mereu mărturisitori și iubitori ai adevărurilor ortodoxe. Jean-Claude Larchet ne explica ce este icoana si care este rolul ei: ICONARUL SI ARTISTUL Daca icoana este o forma de arta, atunci ea nu este o arta obisnuita, oricare ar …