Ceas de perete realizat în tehnica quilling

Iata că, odată cu începutul lunii septembrie au început anul bisericesc și anul școalar.

Cu aceste prilejuri, urăm tuturor cititorilor noștri să aibă mult spor duhovnicesc în acest an, iar elevilor și profesorilor să aibă un an școlar cu bună-sporire întru cele ale înțelepciunii, răbdării și bunei-cuviințe.

Iar pentru că tot am vorbit de timp, de ani și de începuturi, vă prezentăm un alt model de ceas de perete.

ceas quilling rucodelie

Ceasul este împodobit cu flori realizate din hârtie, în tehnica quilling. În centrul cadranului se află îndemnul Părinților Paisie Olaru și Cleopa Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria … “răbdare, răbdare”.

O idee minunată pentru ca noi, creștinii, să nu uităm că, deși Dumnezeu este Tatăl cel Veșnic și fără de ani, totuși, pentru cei muritori, timpul este prețios și trebuie valorificat întru cele mântuitoare. Astfel vom deveni și noi veșnici, cu voia Sa.

ceas quilling rucodelie handmade

 

Ceasul se poate realiza doar pe comandă fiind lucrat manual.

Termen de executie: in functie de aprovizionarea materialelor necesare.

Tags: , , , ,