Colecţie nouă de felicitări cu sfinţi

Ne-am dorit încă înainte de sărbători să reîncepem confecţionarea de felicitări cu flori presate şi iată că am reuşit. Mai bine mai târziu decât niciodată! Acestea sunt doar câteva dintre modele … … prezentându-le aici vă amintim că ne puteţi contacta dacă doriţi un model special cu flori presate, cu un anumit chip de sfânt …

Sfântul care binecuvintează munca oamenilor

În ţara nostră sfântul Trifon este considerat ocrotitorul muncii la câmp, al gospodăriilor şi al animalelor. Pentru acest motiv, în unele regiuni din România se obişnuieşte ca în ziua de 1 februarie să se săvârşească agheazmă cu care să se stropească ogoarele, gospodăriile şi animalele din curte.   Mai precis, pentru că în viaţa sa …

Modele pentru a schimba lumea

Afară vremea s-a încălzit, dar cine mai este, sincer, surprins de asta? Vremea este într-o continuă schimbare, uneori foarte brusca. Asteptati-vă deci, oricând, la ger şi nămeţi. Cine însă ne poate vorbi despre schimbarea lumii în care trăim? Ea se întâmplă. Vedem zilnic pe unde mergem schimbare dar, cel mai adesea, în mai rău. Mereu …